Elena Udrea: „Vreau ridicarea controlului judiciar pentru a nu mai fi urmărită și fotografiată”

Elena Udrea: Vreau ridicarea controlului judiciar pentru a nu mai fi urmărită și fotografiată
Publicat: 04/08/2015, 12:23

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului s-a prezentat la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde au fost luate în discuție măsurile preventive din dosarul „Gala Bute, în care Elena Udrea este judecată pentru fapte de corupție, alături de Rudel Obreja și alte persoane.

La ieșirea din sediul instanței supreme, Elena Udrea a spus că a cerut în principal ridicarea controlului judiciar, pentru că nu se poate menține o astfel de măsură preventive atâta vreme cât nu există probe că ar fi încercat să împiedice aflarea adevărului sau că ar fi denaturat ancheta.

Udrea a mai spus că un alt motiv pentru care a cerut ridicarea controlului judiciar este acela că se simte „vânată” de către paparazzi, presă și oameni.

„Aș vrea doar să nu mai fiu fotografiată non-stop. Când nu sunt paparazzi, sunt câțiva cetățeni de bine care fac fotografii și apoi le trimit presei, astfel încât efectiv mă simt vânată. Nu fac nimic mai mult decât face orice om, și eu mănânc, și eu merg la toaletă, și eu dorm, dar nu cred că astea trebuie să fie momente care să fie surprinse cu telefonul mobil, iar apoi să fie date spre publicare”, a declarat Udrea.

Ea a adăugat că, în România, fiecare cetățean care are un telefon mobil devine un paparazzo.

Întrebată dacă se gândește să facă un copil, Udrea a declarat că la momentul adresării întrebării nu are acest gând, dar l-ar putea avea după ce va ieși pe poarta instanței.

În timp ce era în sediul instanței supreme, Elena Udrea s-a întâlnit cu Dorin Cocoș și cu fiul acestuia, Alin, cu care s-a îmbrățișat. Întrebată ce a vorbit cu fostul ei soț, Dorin Cocoș, Udrea a spus că i-a urat acestuia „La mulți ani”, întrucât recent a fost ziua de naștere a acestuia și a precizat că are aceleași sentimente față de oamenii dragi din trecutul ei.

Elena Udrea este sub control judiciar din 16 iunie, când instanța supremă a decis înlocuirea măsurii arestului la domiciliu, în dosarul „Gala Bute”.

Udrea a stat în arest la domiciliu din 7 mai până în 16 iunie. Din 25 februarie până în 30 aprilie, Udrea a fost încarcerată în Arestul central al Poliției Capitalei, apoi transferată la Penitenciarul Târgșor.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată, pe 21 aprilie, în dosarul „Gala Bute”, în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului omonim de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și respectiv de luare de mită în legătură cu finanțarea de către același minister a mai multor contracte.

Alături de Udrea, au fost trimiși în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ștefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Georghe Nastasia, fostul director al Companiei Naționale de Investiții Ana Maria Topoliceanu și Dragoș Botoroagă.

Potrivit DNA, între 2010 și 2011, Elena Udrea și fostul director al Companiei Naționale de Investiții Ana Maria Topoliceanu au primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul firmei Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menționată în baza contractelor încheiate cu CNI.

Anchetatorii au mai stabilit că Ștefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea la minister, îi dădea banii primiți lui Tudor Breazu. Plățile se făceau fie în numerar, fie prin intermediul societății Ekaton Consulting SRL, administrată de Breazu, în baza altor contracte fictive de consultanță. În acest fel, s-ar fi realizat patru transferuri bancare în valoare totală de 209.762 de lei și o plată în numerar de aproximativ 90.000 de lei.

În 2011, Udrea ar fi cerut și primit, de la omul de afaceri Adrian Gărdean, foloase materiale în valoare de 10% din plățile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA și SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanției că finanțările vor fi aprobate la timp.

După trimiterea în judecată a dosarului, procurorii au dispus să continue cercetările față de Elena Udrea pentru infracțiunea de spălare de bani, fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului fiind acuzată că a luat mită mai multe sume de bani, pe care le-ar fi transferat la PDL București, sub aparența unor contracte de donație fictive, întocmite pentru a disimula originea infracțională a banilor.

Elena Udrea este urmărită penal și în dosarul „Microsoft”, cauză în care a fost arestată preventiv din 11 februarie până în 17 februarie, când instanța a înlocuit măsura cu arestul la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu în acest dosar până în 25 februarie, când a fost arestată preventiv în dosarul „Gala Bute”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Peste...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Vedetele care vor participa la Survivor România 2025. Vor fi surprize mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!